NOUA ÎMPĂRĂŢIE

ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR

De pe vremea lui Ioan Botezătorul până acum, împărăţia cerurilor s-a apropiat, şi mare este numărul acelora care au năvălit şi în grabă au pus mâna pe adevărul ei!1

Împărăţia cerurilor este precum câmpul de grâu al unui fermier, plantat cu seminţe bune. Într-o noapte, în timp ce fermierul dormea, a venit duşmanul acestuia şi a semănat neghină în grâu, şi apoi a plecat în grabă. Când au răsărit primele fire de grâu, au apărut desigur şi cele de neghină. Văzând acestea, servitorii fermierului au venit şi i-au spus necăjiţi: „Domnule, n-am semănat noi seminţe bune în câmpul tău? De ce este atunci atât de multă neghină?”

Fermierul a răspuns: „Un duşman trebuie să fi făcut asta.”

„Să încercăm s-o smulgem?” au întrebat servitorii.

„Nu,” a replicat fermierul. „Dacă scoateţi afară neghina, cu siguranţă veţi smulge şi grâul o dată cu ea. Lăsaţi-le să crească împreună până la vremea secerişului; şi atunci voi spune secerătorilor: „Strângeţi mai întâi buruienile, şi legaţi-le în snopi ca să fie arse. Apoi strângeţi grâul în hambarul meu.”

Acela care a semănat sămânţa bună este Fiul Omului. Câmpul este lumea. Seminţele bune îi reprezintă pe copiii împărăţiei, în timp ce buruienile (neghina) reprezintă pe aceia care au fost înşelaţi de cel rău. Duşmanul care a plantat buruienile este diavolul. Secerişul este sfârşitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii. Aşa cum buruienile de neghină au fost strânse şi arse în foc, tot la fel va fi la sfârşitul acestui veac. Fiul Omului îşi va trimite îngerii săi şi ei vor strânge tot ceea ce a frânat omenirea, şi aceia care au trăit fără lege în afara împărăţiei lui, şi îi vor exila în locuinţa plângerii şi a chinului. Apoi, cei drepţi vor străluci precum soarele în împărăţia Tatălui lor. Dacă aveţi urechi de auzit, ascultaţi aceste cuvinte.2

Orice împărăţie care este dezbinată împotriva ei însăşi este anihilată; şi orice oraş sau casă dezbinată împotriva ei însăşi se va prăbuşi. Tot aşa, dacă Satan luptă împotriva lui Satan, el este dezbinat împotriva lui însuşi. Cum poate astfel împărăţia lui să mai dăinuiască?

Nimeni nu poate lua din împărăţia lui Satan fără ca mai întâi să-l lege pe Satan. Daca eu scot afară demoni ca şi aliat al lui Satan, atunci cu ce putere fac copiii voştri acelaşi lucru? Ei să vă judece: să vă răspundă ei la întrebarea asta. Dacă eu şi copiii voştri scoatem afară duhuri prin Duhul lui Dumnezeu, atunci împărăţia lui Dumnezeu a venit la voi.3

N-aţi citit în scripturi că „Piatra pe care au îndepărtat-o zidarii a ajuns să i se dea cinstea de a ajunge în capul unghiului;  Domnul face lucrul acesta şi este minunat în ochii noştri”. Iată, împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi, care auziţi şi totuşi nu faceţi nimic, şi va fi dată unui popor care va munci pentru a aduce roadă în vieţile lor.4

Aveţi grijă cum trataţi acest mesaj: căci toate păcatele oamenilor pot fi iertate, împreună cu toate blasfemiile lor. Dar nu este împăcare pentru aceia care, văzând răul ca bine şi binele ca rău, aduc blasfemie împotriva Duhului Sfânt. Acest păcat este veşnic. Fiţi atenţi la aceste cuvinte: căci oamenii răi şi prostituatele intră în împărăţia cerurilor înaintea voastră. Ei au auzit chemarea vieţii şi s-au întors la Dumnezeu. Oamenii pioşi, pe de cealaltă parte, au auzit chemarea, şi în mod deliberat şi-au întors faţa de la ea.5

Nu repetând „Doamne, Doamne,” veţi intra în împărăţia cerurilor, ci făcând voia Tatălui meu care este în ceruri.

Ce s-ar întâmpla dacă v-aţi duce la uşa unei personalităţi proeminente a oraşului vostru noaptea târziu, după ce proprietarul s-a culcat, şi aţi bate la uşă tare, strigând: „Deschide uşa, vreau să intru!”

Proprietarul casei ţi-ar răspunde: „Pleacă, nu te cunosc.”

Dacă ai continua să protestezi, „Dar  am mâncat la aceleaşi restaurante ca şi tine, şi ţi-am auzit învăţăturile pe străzile noastre”, el sau ea îţi va răspunde „Hai să clarificăm; ţi-am spus că nu te cunosc. Lasă-mă în pace!”

În ziua judecăţii mulţi vor veni spunând: „Doamne, Doamne, n-am profeţit noi în numele tău, şi n-am scos noi demoni în numele tău, şi nu în numele tău am făcut noi lucrări aşa de minunate?”

Atunci va trebui ca eu să le spun: „Plecaţi de la mine, nu v-am cunoscut niciodată. V-aţi trăit vieţile făcând răul.”6

Eu vă dau învăţătura prin parabolele acestea. Vouă vă este dat ca să cunoaşteţi misterele împărăţiei cerurilor.7

Iată alta istorisire pentru a ilustra împărăţia cerurilor: A fost o dată un investitor bogat, care se pregătea pentru o căsătorie într-o ţară îndepărtată. Înainte de a pleca, a chemat la el pe cei trei asociaţi ai lui şi le-a încredinţat managementul investiţiilor sale pentru timpul în care el va lipsi. A dat cinci conturi unuia dintre ei, cu două mai puţin celui de-al doilea, iar celui de-al treilea i-a dat un cont mic. Şi fiecăruia i-a dat responsabilităţi conform talentului său.

Asociatul căruia i-au fost date cele trei conturi a început imediat să vândă şi să cumpere şi nu peste mult timp a dublat capitalul investiţiilor ajungând la zece conturi. Al doilea asociat a făcut la fel. A investit capitalul ce i-a fost încredinţat şi l-a dublat. Dar al treilea asociat era temător. Şi-a pus capitalul într-un seif şi l-a îngropat în pământ. Apoi l-a lăsat acolo, de teamă să nu-i fie furat.

După mai multe luni, omul bogat s-a întors din călătorie. Imediat şi-a convocat asociaţii pentru ca aceştia să-i dea socoteală de managementul banilor săi.

Primul asociat i-a spus cum a investit cele cinci părţi de capital şi cum a ajuns la zece. Omul bogat i-a replicat: „Ai muncit foarte bine şi ai fost credincios. Pentru că m-am putut baza pe tine cu aceste cinci părţi de capital, îţi voi lăsa în grijă şi altele mai importante. De astăzi poţi începe să uzezi de aceste responsabilităţi.”

Apoi l-a chemat pe al doilea asociat, care a spus: „Mi-ai încredinţat două părţi de capital; acum am patru conturi.”

Auzind acestea, bogatul i-a repetat ceea ce-i spusese celui dintâi asociat: „Bine ai lucrat, ai fost de bună credinţă folosind aceste doua conturi mici. Te voi face responsabil peste mult mai mult. Mergi şi bucură-te de munca ta cu fericire.”

În final, a fost chemat al treilea asociat. Acesta a spus: „Dintotdeauna te-am considerat un om sever. Aduni profit din banii altora, şi mi-am dat seama că îţi vei lua înapoi orice profit aş realiza cu capitalul mic pe care mi l-ai dat. Aşa că l-am îngropat în pământ şi l-am lăsat acolo până la întoarcerea ta.”

La acestea, omul bogat a răspuns: „Asociat naiv ce eşti! Cunoşti modalitatea în care conduc afacerea. Cel puţin ai fi putut pune banii în bancă, pentru a câştiga dobânda. Ai avut în grijă o singură sumă şi chiar şi pe aceasta ai îngropat-o în pământ. Acum ţi se va lua chiar şi aceasta şi ea îi va fi dată unuia care ar fi făcut ceva bun cu ea. Ce-ţi mai rămâne altceva decât întristare şi părere de rău?”

În împărăţia cerurilor, aceia care folosesc ceea ce au, nu contează cât pare de nesemnificativ acel lucru, vor continua să primească mai mult şi mai mult, şi vor avea din belşug; dar cei care acţionează din teamă sau frică, sau care sunt necredincioşi chiar în lucrurile mici, vor pierde totul.8

Un alt exemplu poate fi întâmplarea cu proprietarul care a ieşit dis de dimineaţă să angajeze muncitori în via sa. Găsind muncitori calificaţi, s-a tocmit cu ei pentru un ban de argint ca plată pentru o zi. Apoi i-a trimis în via sa.

Mai târziu, în aceeaşi dimineaţă pe la ora 9, s-a întors în oraş şi văzând un grup de lucrători care aşteptau în piaţă să primească de lucru, le-a spus: „Mergeţi şi lucraţi în via mea şi vă voi plăti în mod cinstit.”

La prânz, stăpânul viei a ieşit din nou în oraş şi pe urmă din nou, la trei după amiaza, de fiecare dată angajând şomeri pentru a munci în via lui. În cele din urmă, pe la orele cinci după amiaza, a ieşit pentru ultima oară în oraş. Acolo a întâlnit pe câţiva care nu aveau de lucru. I-a întrebat: „De ce aţi stat aici toată ziua?”

Ei au răspuns: „Pentru că nimeni nu ne-a angajat.”

El le-a spus: „Haideţi, încă mai am de lucru pentru voi în via mea.”

La căderea serii, proprietarul a zis managerului viei: „Cheamă muncitorii din vie şi dă-le plata, de la ultimul, până la cel dintâi pe care l-am angajat astăzi.”

Cei care au fost angajaţi la orele cinci după amiaza au venit şi fiecare a primit câte un ban de argint. Văzând aceasta, cei angajaţi dimineaţa devreme şi-au imaginat că vor primi mai mult. Când le-a venit lor rândul, şi ei au primit fiecare câte un ban de argint.

Îndată au început să se plângă stăpânului viei: „Cei angajaţi la orele cinci după amiaza, abia dacă au lucrat o oră, şi tu i-ai plătit la fel ca pe noi. Şi noi am muncit toată ziua, pe zăpuşeala amiezii.”

Dar proprietarul le-a răspuns: „Prieteni, nu am greşit. Nu aţi fost voi de acord ca plata pe o zi de lucru să fie un ban de argint? Aşa că luaţi ce este al vostru şi plecaţi. Eu am ales să-i plătesc şi pe aceia angajaţi la sfârşitul zilei cu aceeaşi plată ca pe voi. Nu am oare voie să fac ce vreau cu banii mei? Sunteţi cumva plini de mânie deoarece mă vedeţi bun şi generos?”

Aceasta este, de asemenea, o parabolă despre împărăţia cerurilor; căci vă spun, cei din urmă vor fi cei dintâi şi primii vor ajunge ultimii. Mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.9

Împărăţia cerurilor este asemenea unei comori ascunse într-un ogor. Într-o zi, un om o descoperă. Îndată o ascunde la locul ei; plin de bucurie, vinde tot ce are, considerând acest lucru un mic sacrificiu, pentru a-şi cumpăra acea bucată de pămînt.10

Cei care intră în împărăţia cerurilor nu dau voie nici unei griji pământeşti să-i ţină înapoi. Precum comerciantul care a căutat toată viaţa perla aceea de mare preţ şi care a sacrificat cu bucurie totul pentru a-şi însuşi nepreţuita comoară – o viaţă nouă, un nou mod de a gândi, speranţă în lumea aceasta şi în lumea viitoare.11

Împărăţia lui Dumnezeu înaintează după un plan divin. Fermierul seamănă seminţe în câmpia sa şi când termină de lucrat merge la culcare. Şi în fiecare zi se trezeşte şi lucrează până seara târziu. În acelaşi timp, încep şi procesele naturale, seminţele încolţesc şi încep să crească şi este vorba de un proces atât de complex, mult deasupra înţelegerii fermierului; mai întâi apare un firicel firav, apoi o frunză de porumb, apoi roada coaptă; până când, în cele din urmă, fermierul îşi ia secera căci a venit vremea secerişului.12

Împărăţia cerurilor este asemenea unei seminţe de muştar plantată într-un câmp. Deşi este una dintre cele mai mici seminţe, din ea creşte o plantă mare, aproape de înălţimea unui copac, loc în care păsările se pot adăposti. Este asemenea unui gram de drojdie folosit la facerea pâinii. Chiar amestecată cu o cantitate mare de făină, ea face să dospească întregul aluat.13

În sfârşit, împărăţia cerurilor poate fi comparată cu năvodul unui pescar, care este aruncat în apă şi prinde tot felul de peşti. Când este plin, pescarii îl trag la mal. Acolo adună peştii buni în coşuri, lepădând ce este rău. Tot aşa va fi şi la sfârşitul vremurilor. Îngerii vor veni şi vor separa pe cei răi de copiii lui Dumnezeu, aruncând pe cei răi în foc, într-un loc al suferinţei şi durerii.14

Eu v-am trimis să-i binecuvântaţi pe ceilalţi, fără a depinde de bunuri materiale, bani sau alte resurse. V-a lipsit vreodată ceva? Nu vă îngrijoraţi pentru mâine, pentru că se va îngriji ea de sine însăşi. Cu adevărat, este îndeajuns să vă preocupe ziua de astăzi, fără a tremura pentru ce va fi în viitor. Care dintre voi, frământându-se, poate adăuga trei centimetri la înălţimea voastră?15

Priviţi la păsările cerului; ele nu zboară îngrijorându-se! Şi ele nici nu stau noaptea până târziu să se gândească la ziua ce va veni, pentru că Tatăl vostru din ceruri are grijă să le hrănească. Nu ştiţi că vi se poartă grija mult mai mult decât păsărilor?16

Nu se vând vrăbiile în piaţă pentru câţiva bănuţi? Totuşi, nici una din ele nu cade la pământ fără ca Tatăl vostru din cer s-o ştie! Aşa că nu vă mai îngrijoraţi. Voi sunteţi mult mai de preţ decât multe stoluri de vrăbii. Până şi firele capului vă sunt numărate.17

De ce vă îngrijoraţi pentru ce veţi îmbrăca? Uitaţi-vă cum cresc crinii în câmpie. Ei cresc natural, fără vreun efort. Nici chiar Solomon, în toată gloria sa, nu a fost îmbrăcat precum aceste flori. Dacă Dumnezeu se îngrijeşte atâta de ceea ce creşte sălbatic în câmpie, nu va îngriji el de voi mult mai mult? Cum puteţi avea aşa o credinţă mică?

Nu mai spuneţi: „Ce vom mânca? Ce vom bea? Vom avea destulă îmbrăcăminte?” Astfel gândesc cei necredincioşi şi îngrijoraţi. Relaxaţi-vă! Tatăl vostru din ceruri ştie că aveţi nevoie de toate aceste lucruri, şi mult mai mult.

Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui, şi toate nevoile voastre vor fi împlinite.18

PORUNCA ÎMPĂRĂTEASCĂ

Cea mai importantă dintre porunci este aceasta: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, şi cu tot sufletul tău şi cu toata mintea ta, şi cu toată puterea ta.1

A doua poruncă este: să-ţi iubeşti semenul precum te iubeşti pe tine.2

Aceasta este porunca mea: să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit eu! Nu sunt porunci mai mari decât acestea. Nimeni nu are dragoste mai mare decât acela care vrea să îşi dea viaţa pentru prietenii săi!3

Oricine trăieşte chiar împotriva celei mai neînsemnate dintre aceste porunci, va fi cel din urmă în împărăţia cerurilor. Dar oricine trăieşte în conformitate cu ele, şi-i învaţă pe alţii bucuria de a le urma, va fi chemat mare în împărăţia cerurilor. V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria mea să rămână în voi şi pentru ca bucuria voastră să fie completă.4

Cu siguranţă că i-aţi auzit pe oameni spunând: „E normal să-ţi iubeşti aproapele şi să-ţi urăşti duşmanii.”

Dar eu vă spun, iubiţi-vă duşmanii. Binecuvântaţi pe cei care vă blestemă. Faceţi bine celor ce vă urăsc. Rugaţi-vă pentru cei care vă dispreţuiesc şi vă persecută. Făcând aşa, veţi fi copii ai Tatălui vostru care este în ceruri: pentru că el face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni, şi trimite ploaie peste drepţi şi peste nedrepţi. Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce bine este acesta? Chiar şi cei corupţi s poartă într-o manieră similară. Dacă sunteţi ospitalieri numai cu prietenii voştri, ce răsplată vi se cuvine?5

Mai degrabă, iubiţi-vă unii pe alţii cum v-am iubit eu. Făcând aşa, toată lumea va vedea că voi sunteţi ucenicii mei, pentru că sunteţi plini de o astfel de dragoste neegoistă. Nu vă înşelaţi; dacă cineva mă iubeşte cu adevărat, o veţi şti. Acea persoană va trăi în conformitate cu cuvintele mele; cinstit de Tatăl şi binecuvântat cu prezenţa părtăşiei sale. Dacă ascultaţi ceea ce vă spun, şi faceţi aceste lucruri, veţi fi iubiţi de Tatăl meu şi de mine. Noi vom veni şi ne vom face acasă în interiorul vostru, în casa inimii voastre.6

Tatăl meu vă iubeşte pentru că aţi crezut în mine, şi aţi crezut că eu am venit de la Dumnezeu. Continuaţi în dragostea asta. Păstraţi cuvintele mele şi veţi trăi în dragostea aceasta; eu păzesc poruncile Tatălui meu, şi făcând astfel, rămân în dragostea lui.7

Un om călătorea de la Ierusalim la Ierihon. Pe drum a fost atacat de hoţi, care i-au jupuit hainele, l-au bătut şi l-au lăsat pe jumătate mort. Întâmplarea a făcut ca pe acolo să treacă un preot. Dar văzându-l pe nenorocit, a trecut pe partea cealaltă a drumului.

Nu peste multă vreme, a trecut un om religios. A privit victima şi s-a îndepărtat grăbit.

În final, s-a apropiat un samaritean, un om dispreţuit datorită originii sale. Când l-a văzut pe omul rănit, imediat i-a fost milă de el şi, sfâşiindu-şi haina în bucăţi, i-a legat rănile, şi le-a tratat cu ulei şi vin. Apoi l-a pus cu grijă pe măgarul lui şi l-a adus la un han. Acolo a avut grijă ca omul să fie bine îngrijit.

Dimineaţa înainte de a pleca, a plătit hangiului şi i-a spus: „Ocupă-te de el; şi când voi veni din nou, mă voi revanşa.”

Care dintre aceştia trei credeţi că a fost semenul celui căzut între tâlhari?

Mergeţi, trăiţi-vă vieţile făcând la fel ca bunul om din Samaria.8